FCS – Un Spital + O Comunitate

//FCS – Un Spital + O Comunitate

Un Spital + O Comunitate în lupta cu Covid-19



În contextul evoluției Covid-19, alături de câteva organizații sibiene am pornit o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul Județean Sibiu, care are nevoie de ajutor.

Am discutat îndelung cu reprezentanții acestuia și am clarificat care sunt nevoile sale prioritare pentru a face față cât mai bine noului coronavirus, iar necesități sunt multe: de la achiziții de teste la echipamente pentru terapia intensivă sau containere pentru zona de triaj, în valoare de câteva sute de mii de lei bune.

Menționăm că am auzit de posibilitatea alocării unor fonduri pentru spitalele din țară din partea guvernului și ne-am bucura să beneficieze și Spitalul din Sibiu de acest sprijin. Dar chiar și dacă fondurile noi vor veni (în curând), necesitățile acestuia cel mai probabil vor depăși sumele alocate și va fi nevoie în continuare de ajutorul societății civile. Ca și până acum, vom ține în permanență legătura cu reprezentanții spitalului județean pentru a fi la curent cu trebuințele existente și pentru a ne asigura că banii se duc acolo unde este cea mai mare nevoie de ei.

După cum vă spuneam suntem în contact constant cu Spitalul Județean și urmărim să sprijinim rezolvarea urgențelor care apar în timp real.

Următoarea prioritate o constă decongestionarea Unității de Primiri Urgențe prin organizarea unei zone de triaj și a unui spațiu tehnic (filtru) necesar cadrelor medicale, ce vor fi organizate în curtea Spitalului Județean folosind containere.

Continuăm campania de strângere de fonduri. Sibiul se pregătește.

Puteți afla mai multe despre campanie și dona aici: www.maratonsibiu.ro/un-spital-o-comunitate

Transfer bancar

Fundația Comunitară Sibiu

Cont Lei: RO72RNCB0227130116020001, deschis la BCR Sibiu

Cont Euro: RO18RNCB0227130116020003, SWIFT: RNCBROBU, deschis la BCR Sibiu

2020-04-10T10:53:11+00:00